amintiri cap 1

Intotdeauna mi-a placut sa vorbesc cu el, din prima clipa in care m-a vazut si-a dat seama cine sunt, ba mai mult a vazut ce nici macar eu nu stiam despre mine...el a fost singurul care m-a incurajat sa visez si sa cred in vise.
O seara de decembrie geroasa, eram mica, eram naiva si exuberanta, energica si al naibii de vesela; zambeam, radeam, simteam muzica si dansam haotic....l-am cunoscut....dragut...nimic iesit din comun.....am dansat, m-a sarutat ca nimeni altul, simteam ceva ce imi era necunoscut...nu am mai vorbit....l-am gasit chiar daca el ma cauta...ma iubea..eu nu cred ca l-am iubit vreodata, ma fascina atat de tare incat vorbeam intruna, era uimitor, vorbeam mult dar niciodata nu era de ajuns, erau atat de multe de spus....l-am iubit? eram nici....majora...era mare...ma atragea tot ce insemna el....varsta, inteligenta, masculinitate...pentru el eram proiectia irealului in realitate, eram un mic recipient cu de toate...m-a ajutat sa le definesc....am evidentiat talentul, m-a invatat sa imi urmez pasiunile, sa urmez specializarea...asta...sa o urmez sa o savurez...si acum sa uit de ea...sa uit si sa vreau altceva, chiar daca nu e asa....Dupa 5 ani...suna telefonul...tresar si privesc cum suna...era numele lui, eram exaltata.....am raspuns indecisa, cu glasul stapanit de emotie am articulat salutul....sec....a urmat o discutie in care mi-a amintit cine sunt, ce sunt si ce vreau sa fiu.....am privit din nou la mine, ce eram, si am continuat sa fac ce imi place...ma straduiesc sa fiu perfecta, sa nu uit sa uit de lumea ce ne constrange.